...pai a treia o fi fost in ultima intersectie, dar de unde naiba sa iti dai seama daca nu-i marcata??!!! Cam asta am facut eu sambata, 15 Mai 2010: am cautat preluci(orice ar fi ele). Maratonul “de Mountainbike” PRELUCA “organizat”(cel putin ei asa sustin) in ”pitoreasca zona a Prelucilor” a strans la start (dupa care i-a imprastiat rau de tot) 132 de concurenti: 70% inscrisi pentru proba de 35 km si 30% inscrisi pentru proba de 92, sau 85.... sau 96 ...de km(nu stiu exact daca au calculat si ratacirile sau nu). In fine... la ora 10 luam startul si inca din primii 2 km deja ne intrebam unii pe altii incotro e traseul. Pana la urma gasim un “cunoscator” si il plasam in fruntea plutonului sa ne calauzeasca pana mai incolo. Nu trece mult timp si grupul fruntas (Oly, Toty, Otniel, eu si inca cativa) se dezlantuie si odata cu el se dezLANTZuie si bicicleta mea: ii cade lantul in exteriorul angrenajului si, in tentativa mea de a-l pune inapoi din mers, reusesc sa indoi o za destul de tare incat sa imi agate in schimbatorul spate si sa nu mi stea pe nici o viteza. Astfel ma decid sa fac stanga imprejur catre START sperand totusi ca se va indura de mine cineva care poseda cheie de lant... si s-a indurat: ii multumesc mult acelui CINEVA cu toate ca nu stiu exact cine este. Pana am reparat lantul au trecut toti... absolut toti.
Si asa, incet incet am inceput sa recuperez pozitii: la inceput mai usor, dar din ce in ce mai greu cu cat ma apropiam de locurile fruntase. Am ajuns la un moment dat pe locul 6 la categoria mea insa eforturile depuse pentru a ajunge acolo si-au spus cuvantul si in final am terminat pe locul 8 la categoria 19-35 de ani si pe 9 la general. M-am ratacit de vreo 4 ori si m-am minunat o singura data: cat de prost marcat a putut fi traseul!!! Noroc ca a compensat peisajul. Am primit si o explicatie de la organizator la final: “Stiti, se fura marcajele pe aici”. Mi-l si imaginez pe c8ilu’ ala din varfu’ dealului purtand echipament de sumo din banda de marcaj. La ce altceva ii putea folosi?? Si situatia era constanta pe toata lungimea traseului.
Asta e... Important e ca am terminat cu bine, mai mult eu si mai putin Oly, care, in dorinta de a obtine locul 4 intr-un sprint final, a avut un incident neplacut cu o masina in ultima suta de metri(i-a “pliat” oglinda... pe asfalt).Infrigurati, obositi si totusi bucurosi de un asemenea antrenament, m-am urcat cu Ralu in masina la sensei Attila si am pornit spre casa cu gandul de a nu ne mai opri vreodata in Copalnic Manastur, nici macar in drum spre partiile de la Cavnic...
Multumiri:
- lui Bubu meu pentru rabdarea de a sta 6 ore pana am parcurs cei 96,44 km (rataciri incluse)
- Lui Attila Czirjak (aka. Sensei Aty) pentru sponsorizarea transportului
- Maros pentru suportul material
- Voua, celor care ati citit acest blog ;)
